BOOKFEST 2012. Cel mai tânăr autor, în vârstă de 11 ani, își lansează prima carte

BOOKFEST 2012. Cel mai tânăr autor, în vârstă de 11 ani, își lansează prima carte
Publicat: 01/06/2012, 14:01
Actualizat: 01/06/2012, 14:01

Cel mai tânăr autor de la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Sabin Stavarache, în vârstă de 11 ani, își lansează, vineri, de Ziua Copilului, prima sa carte, „Jurnalul unei oi deștepte”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Jurnalul unei oi deștepte” este o carte pentru copii și nu numai, scrisă de un copil de 11 ani, Sabin Stavarache, elev în clasa a V-a la Liceul Internațional de Informatică București (ICHB).

Proiectul editorial este unul ambițios și demn de toată atenția și aprecierea, într-o vreme în care tot mai mulți copii se îndreaptă spre tentațiile tehnologiei, în detrimentul poveștilor și cititului.

„Jurnalul unei oi deștepte” este o carte ce cuprinde acțiune, amuzament, mister și desene simpatice presărate pe fiecare pagină, iar tonul optimist al cărții este ceea ce va face deliciul micilor cititori.

Personajul principal, oița Hee, alături de surorile sale Mee și Bee, se confruntă cu aventuri inimaginabile: safari în deșert, o expediție de supraviețuire în pădurile din Rio pentru descoperirea unei comori, confruntări cu mafioți etc. În același timp, eroinele cărții gustă și viața de zi cu zi: mersul la școală, temele pentru acasă, lupta pentru popularitate, rivalitățile cotidiene etc. Hee este cea mai fițoasă și autentică: își pune surorile să-i facă temele, aruncă gunoiul sub pat, își îmbracă stiloul cu frunze pentru că altfel nu poate să-l atingă cu copita ei magică.

Potrivit editorilor, mesajul cărții este optimist: viața și greutățile ei pot fi depășite, nu trebuie să abandonezi în fața pericolelor, este bine să-ți folosești imaginația și creativitatea în momentele de impas și să ai încredere în tine.

Evenimentul va avea loc la standul Editurii Blumenthal (C31) din pavilionul C4 al complexului Romexpo din Capitală – unde are loc Bookfest -, vineri, începând cu ora 18.00. Intrarea este liberă.

Cea de-a șaptea ediție a Salonului de carte Bookfest a debutat miercuri și se va încheia duminică.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiție organizată în fiecare an de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spațiul cultural ca un eveniment care promovează lectura și accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate.

Asociația Editorilor din România a fost înființată în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor și de a promova valorile culturii universale. AER își propune să promoveze lectura produselor editoriale de calitate și scrisul, să ușureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material și informațional, contribuind astfel la o liberă circulație a ideilor, precum și la integrarea culturii și limbii române în circuitul mondial de valori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Gabriela Lucuțar și soțul ei divorțează! Aceștia trebuie să împartă o avere de 2,7 milioane...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Top 10 cele mai atractive țări din lume pentru turism
×